Armata Română vrea să cucerească spațiul. Ministrul Apărării s-a întâlnit cu directorul Centrului Satelitar UE

de: Claudiu Surmei
19 04. 2019

Armata Română vrea să cucerească spațiul. Ministrul Apărării, Gabriel Leș, s-a întâlnit cu directorul Centrului Satelitar al Uniunii Europene (EU SATCEN), Pascal Legai, iar cei doi oficiali au discutat despre posibilitatea de cooperare și instruire a specialiștilor din domeniul spațial.

Până va ajunge să desfășoare misiuni în spațiu, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va recruta, în perioada următoare, 3.500 de rezerviști militari. Campania de recrutare a mai fost aplicată și în anii trecuți, dar rezultatul nu a fost pe măsura așteptărilor, astfel că reprezentații MApN susțin că este nevoie de o modificare legisltivă prin care condițiile de angajare în cadrul Armatei să fie mai atractive.

În prezent, partea financiară reprezintă o problemă pentru cei care vor să devină rezerviști voluntari. Ei primesc 10% din solda de funcţie sau solda de grad a militarilor din serviciul activ. Pentru a face Armata mai atractivă, MApN a pregătit anul trecut un proiect de lege cu privire la Statutul rezerviştilor voluntari, care prevede salarii de trei ori mai mari.

În condițiile în care un soldat profesionist primește 1.857 de lei lunar, un rezervist voluntar ar putea primi 540 de lei, când stă acasă, un subofiţer rezervist voluntar – 720 de lei, iar un locotenent-colonel din categoria rezervist voluntar – aproximativ 1.200 de  lei. În perioada de instruire, voluntarii rezerviști primesc solda întreagă (1.857 de lei – soldat, 2.400 de lei – subofiţer şi 4.000 de lei – ofiţer superior).

Cum vrea Armata Română să cucerească spațiul

Armata Română vrea să treacă la un nou nivel. Ministrul Apărării, Gabriel Leș, s-a întâlnit zilele trecute cu directorul Centrului Satelitar al Uniunii Europene (EU SATCEN), Pascal Legai pentru a discuta despre subiect.

„Discuțiile au fost axate, cu precădere, pe subiecte de actualitate din domeniul apărării și pe posibilități de cooperare și instruire a specialiștilor din domeniul spațial.

Ministrul Leș a afirmat că România dorește să consolideze relația de cooperare cu structurile Uniunii Europene în general, și cu EU SATCEN, în particular, și a apreciat programul spațial al Uniunii Europene și rolul și activitatea Centrului satelitar în contextul mai larg al Politicii Externe și de Securitate Comună și Politicii de Securitate și Apărare Comună”, se arată înctr-un comunicat emis de MApN.

Anul trecut, la finalul lunii noiembrie, Gabriel Leș s-a întânit cu președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), MariusIoan Piso, și cu o delegație de experți tehnici ai Agenției Spațiale Europene (ESA), care asigură suportul tehnic pentru ROSA. Insituția din România participă la un studiu-concept  care își propune să fundamenteze proiectul sistemului satelitar de telecomunicații. Acesta va deservi Sistemul Național de Securitate al României, iar programul este coordonat de MApN.